Pagubele provocate de viermii-sârmă asupra tuberculilor de cartofi par să devină din ce în ce mai mari si mai grave. Cauzele acestora nu sunt pe deplin cunoscute, iar prevenirea şi controlul chimic sunt foarte dificile.
Viermii-sârmă sunt larvele de culoare galben-aurie spre arămie ale unor specii de gândac-pocnitor (Agriotus lineatus, A. Obscures, A. Spectator). Tuberculii de cartofi vor fi afectaţi, mai ales, în timpul verii, în condiţii de căldură şi de secetă. De obicei, tuberculii de cartof nu constituie hrana viermilor-sârmă, ci aceştia îi atacă deoarece au nevoie de temperaturi mai scăzute şi de umiditate. De aceea, riscul producerii pagubelor este foarte ridicat în cultura de cartofi unde, din cauza maturării şi a desicării, cartofii sunt expuşi la soare în mod direct. O posibilitate de a reduce acest risc este recoltarea foarte timpurie.
În general, viermii-sârmă pot fi controlaţi suficient numai prin măsuri integrate de combatere a dăunătorilor; de fiecare dată când este posibil – în timpul rotaţiei culturii – trebuie aplicate toate măsurile disponibile pentru a reduce inocularea (aratul solului, aplicarea insecticidelor în tratamentul seminţei etc. ).
Controlul chimic al viermilor-sârmă la producţia de cartofi este foarte dificilă din cauza lipsei de produse adecvate. În trecut, arderea solului era eficientă pentru controlul viermilor-sârmă, însă, astăzi, aceasta este interzisă în majoritatea ţărilor.
Totuşi, anumite insecticide şi nematocide au efecte parţiale asupra viermilor-sârmă. Tratamentul seminţei cu Prestige®, Monceren® G, Gaucho® (cu ingredientul activ Imidaclopride); Dantop®, Apacz® (i.a. Chlothianidine); Actara® (i.a. Thiamethoxam) are efecte laterale asupra viermilor-sârmă (reducerea simptomelor cu aprox. 10 – 25%).
În unele ţări, Fipronil (i.a.) este sau urmează a fi înregistrat pentru controlul viermilor-sârmă şi al altor dăunători. Din câte este cunoscut în acest moment, produsele ce conţin Fipronil vor reduce simptomele cu aproximativ 20 – 50%, dacă vor fi aplicate folosind tehnici optime (plasarea într-un şir de granule la plantare, aproape de sămânţă etc.).
Efecte secundare de aprox. 30 – 75% sunt obţinute şi de insecticide precum Nemathorin® (i.a. Fosthiazate), Vydate® (i.a. Oxamyl). Însă aceste produse sunt scumpe, iar relaţia costuri-beneficii trebuie analizată cu atenţie. De asemenea, un efect lateral de importanţă redusă şi insuficientă se aşteaptă de la fertilizarea cu îngrăşăminte minerale (cyanamid de calciu).
N.B. În cazul controlului chimic, luaţi în considerare aprobarea înregistrării şi instrucţiunile de folosire indicate de producător.